Miturile vieții electronice

În folclorul urban umblă foarte multe povești despre ce și cum e muzica electronică. Ne-am gândit că ar fi interesant să scoatem în evidență cele mai notorii mituri din acest domeniu și să le discutăm un pic.

1. Oricine poate mixa.

Adevărat. Oricine poate ajunge să mixeze pentru că, tehnic vorbid, nu e mare filozofie și cu un pic de îndemânare și cu mult, mult, exercițiu orice se poate învăța. Mai mult, în ziua de azi programele îți fac toată treaba și nu mai e așa de mare bătaia de cap cu sincronizarea pieselor. Trebuie doar să încarci piesele, bucățile care-ți plac, vocalele, dai sync și play și repeți.

2. Oricine poate fi dj.

Fals. Chiar dacă oricine poate mixa nu oricine poate fi dj pentru că un dj face mai mult decât să mixeze. Un dj trebuie să știe să manipuleze, prin sunete, mulțumea și s-o cârmuiască pe toată durata setului său. Un dj trebuie să aibă răbdare să asculte toată muzica de pe piață, să selecteze ceea ce e mai potrivit pentru el și să știe s-o îndrepte, la momentul potrivit, asupra mulțimii. Deși pare o meserie lejeră, consumă foarte mult timp și presupune o implicare foarte mare a dj-ului în scena muzicală.

3. Oricine poate face muzică electronică.

Adevărat. Oricine poate să pirateze să cumpere un program de muzică electronică și să amestece niște bătăi ritmate, iar rezultatul, tehnic vorbind, o să fie muzică electronică. Ceea ce e foarte greu de făcut este să produci o piesă bună, care să aibă succes. Pentru asta trebuie, pe lângă o inspirație foarte bună, și cunoștințe temeinice a programelor și instrumentelor electronice. Pentru a ajunge la stăpânirea tehnicilor trebuie investit foarte mult timp și asta este una dintre greutățile meseriei, motiv pentru care nu oricine poate face muzică care să aibă impact.

5. Muzica electronică e doar pentru drogați.

Fals. Pentru că muzica electronică e, în marea ei parte, lipsită de versuri, lumea crede că e special făcută pentru drogați, pentru că toată muzica trebuie să fie cu versuri. Nimic mai fals. Nici muzica orchestrală nu are versuri și totuși este foarte apreciată.Muzica electronică nu are versuri pentru că muzica electronică nu transmite mesaje complexe, ci transmite sentimente, trăiri, energie la un nivel primar. Pentru asta nu e nevoie de cuvinte.

 

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care scena are o imagine proastă în fața celor care nu fac parte din scenă și, din păcate, aceste preconcepte sunt duse mai departe chiar de cei care merg la eveniemnte de acest fel. Așa se ajunge în situația în care majoritatea evenimentelor sunt eșecuri, pentru că oamenii vechi obosesc și nu mai vin la fel de regulat la petreceri, iar cei noi sunt speriați de poveștile pe care le aud despre asemenea evenimente.