Negru

Negru

Negru este Laurențiu Stan, DJ și producător activ pe scena clubbing din România de aproximativ patru ani. Backgroundul său muzical implică studiul pianului timp de 12 ani la liceul de artă George Enescu din București. De altfel, Negru este înconjurat de muzică de mic, fiind influențat și de către unchiul său, maestrul Johnny Răducanu.

A debutat ca DJ în 2006 la petrecerile after-hours din clubul Gossip din Bucuresti, petreceri organizate de către Love Events și Nights.ro. Într-un timp relativ scurt, Negru a început să fie invitat ca DJ în multe cluburi din țară. A ajuns astfel să mixeze alături de nume grele din mișcarea electronică internațională, între care Loco Dice, Dubfire, Anthony Colins, Alex Under, Markus Fix, Ame și mulți alții. A deschis și concertul celor de la The Chemical Brothers, în cadrul evenimentului The Mission de la Sala Polivalentă.

De-a lungul timpului, Negru a mixat în cele mai importante cluburi din Romania, între care Kristal Glam din București, Studio Martin din București, Midi din Cluj – Napoca, La Mania din Mamaia și altele. Este singurul artist român care a făcut warm-up pentru Danny Tenaglia (The Mission, aprilie 2008); acesta din urmă s-a arătat încântat („Please give it up for Negru, he is a wonderful dj, he’s got the groove, exactly what i needed before me”). Și Loco Dice se numară printre cei care i-au lăudat setul de warm-up, după evenimentul din Studio Martin, 15 martie 2008.

În ultimii ani, Negru a lansat mai multe producții proprii la label-uri internaționale, între care Cecille Records, Rekids (label-ul lui Radio Slave), Deep Moves, Soweso și All Inn Records. Și ăsta e doar începutul.