Surgeon - Muggerscum Out Remixes [SOMA309D]

Surgeon – Muggerscum Out Remixes [SOMA309D]

Din păcate încă e la modă să se relanseze piese care au reușit la un moment dat să scuture scena internațională. Acesta este și cazul vinilului de azi, „Muggerscum Out”, lansat inițial în 1996 tot la Soma Records.
Această relansare este o colecție de patru remixuri realizate de The Black Dog, Perc și Alex Smoke, una mai surprinzătoare decât cealaltă. Primul dintre ei s-a autoîntrecut în hărnicie și a contribuit chiar cu două remixuri, dintre care unul se apropie destul de mult de versiunea originală, iar cealaltă este o bătălie a percuțiilor, bine pusă în scenă de maestrul britanic.
Nu ne place să tot auzim remasterizări și rearanjări ale pieselor mai vechi pentru că, de multe ori, e un semn că inspirația pentru mulți artiști s-a termnat și marchează o operă de umplutură, însă discul de azi este ușor diferit, deoarece artiști care nu au avut ocazia, la momentul lansării discului original, au acum șanse de a expune publicului viziunea lor proprie asupra unei piese care cu singuranță i-a influențat.
În mod ciudat, remixul nostru preferat este cel al lui Perc, un artist care este în plin proces de consolidare a statutului său pe scena internațională. Varianta propusă de el pare, de departe, cea mai bine închegată dintre toate, experimentând un sound armonios cu percuții bine sincronizate.
Alături de cei doi, pe disc apare și un remix semnat de Alex Smoke, o piesă mult prea spartă și dezordonată pentru a se putea impune. La prima ascultare pare dură, în fapt e doar o compilație de zgomot.
Ce-o fi fost cu Surgeon când a lansat așa ceva?