Aeromaschine - Feldgrau [WRM002]

Aeromaschine – Feldgrau [WRM002]

Aeromaschine este unul dintre cele mai proaspete nume de pe scena internațională și lansarea de săptămâna aceasta, Feldgrau, o să-i cimenteze cu siguranță acest statut. 

Ascultându-i sunetele, probabil puțini se așteaptă să audă că Aeromaschine e român și a început să producă mai serios abia de câțiva ani, acesta fiind doar a treia lui lansare. La începutul carierei sale a experimentat întâi cu muzica trance și asta se simte în dinamica pieselor sale.

Feldgrau prezintă un sunet foarte distinct și matur și deși Alin Crihan, pe numele său real, mai are câteva lansări și remixuri programate, nu ne-ar mira să auzim că lucrează la un album de debut ci, mai degrabă, am putea spune că este timpul potrivit pentru așa ceva.

Piesa omonimă lansării are un sunet distinct pe scena actuală, abordând un house hibrid cu influențe din detroit, ceva tribal și un bas foarte deep. Nu vrem să ne pierdem în categorizări pentru că ar fi suficient să spunem că piesa are un sunet foarte cald și bine pus la punct, atât pe plan creativ cât și pe plan tehnic. Prin comparație, remixul realizat de Oliver Deutschmann este fad, rupând toate elementele distinctive ale piesei și aplicând un model tipic de tech-house.

Cea de-a doua piesă, Fawn, are  un sunet la fel de distinctiv. Dacă Alin va continua în direcția aceasta, cu siguranță va reuși să se facă recunoscut la primele acorduri ale pieselor sale. Un ritm foarte constant și dansant peste care răsună un loop acid foarte contagios sunt elementele principale printre care se aud diferite fragmente care aglomerează atmosfera. Remixul realizat de Cosmic Cowboys  este exact opusul originalei, o piesă foarte liniștită și caldă, perfectă pentru a face publicul să danseze.

Alin Crihan a reușit să producă două piese foarte bune care atrag ochii criticilor și iubitorilor de muzică. Rămâne să vedem în ce măsură va confirma artistul cu viitoarele lansări, însă deocamdată, totul sună foarte bine și e foarte promițător.