A doua zi de Peninsula: retrospectivă.

În a doua zi a Festivalului Peninsula motoarele petrecerii erau deja încinse la maxim, 19.000 de persoane fiind alături de artiștii de la cele 6 locații muzicale care au animat atmosfera ediției cu numărul zece al celui mai mare festival din țară.

Scena principală a atras circa 10.000 de persoane, care au venit să își ocupe un loc cât mai în față, cu jumătate de oră înainte de începerea concertului Tinie Tempah. Raperul britanic, însoțit de DJ Charlesy, a venit pentru prima oară în România. Cei doi au rămas uimiți de mulțimea care îi aștepta și nu au dezamăgit publicul, livrând un show excelent. Piesa binecunoscută Written In The Stars a fost apogeul concertului, iar publiculul a cântat aproape singur toată melodia, spre deliciul artiștilor de pe scenă.

Kiss Terace a fost gazda unei petreceri incendiare începută de trupa Rotfront, care a cântat timp de aproape două ore, creând o atmosferă în care cu toții se distrau de minune. Trupa germană a reușit să comunice cu publicul pe care l-a convins să cânte și să danseze în stilul lor. Noptea a stat sub semnul dubstep-ului britanic semnat Emalkay, care a simțit ce înseamnă să aibă „full house” la Peninsula.

La Freedom Music Arena, cunoscutul TIMO MAAS a fost gazda petrecerii de la miezul nopții, fanii acestui gen de muzică și iubitorii de cluburi având parte de un set de nota zece.

Ne pare rău să anunțăm că seturile DJ-ilor ATB și Josh Gallahan, programate pentru ziua de duminică, 26 august, în Freedom Music Arena, au fost anulate din cauza unor neînțelegeri între booking și managementul artistului. Deținătorii de bilete de o zi, care și-au achiziționat tichet, special pentru a participa la setul celor doi, își vor primi banii înapoi. Detalii pe www.peninsula.ro. În locul celor doi, în Freedom Music Arena va mixa Myon&Shane 54.

Mesajele de prevenție au fost extrem de bine recepționate de către peninsulari. La Zona Intimă s-au dat, în primele două zile, 350 de tricouri cu mesaje „after sex” și 400 de brățări, peninsularii fiind și foarte interesați de informațiile privind pilula de a doua zi.

Peste 250 de peninsulari care au primit informații despre HIV și mai bine de 500 de prezervative distribuite este bilanțul primelor două zile de la cortul Asociației Române Anti-SIDA. Mii de peninsulari au avut ocazia să aplaude și să cânte pe ritmuri incitante de tobe alăturându-se celor două marșuri conduse de Florin și Robi de la Sistem.

Activitățile la cort continuă, mai sunt 1000 de prezervative care așteaptă să fie distribuite, doi medici pregătiți să răspundă celor mai grele întrebări și voluntari dornici să ofere toate premiile peninsularilor adepți ai motto-ului Let’s have Safe sex! Let’s have Tested Sex!

Nu doar mesajele de prevenție, ci și cele privind grija față de mediu sunt însușite de către peninsulari, având în vedere că doar în primele 2 zile de festival circa 2.200 de persoane au fost surprinse la punctele de colectare selectivă ale EcoRom Ambalaje. Voluntarii asociației de mediu au primit și 25 de m de pahare de bere și au împărțit, pe post de premii pentru comportament exologic exemplar, circa 100 de mingi gonflabile, 250 de brățări și 150 de frisbee-uri.

Sporturile sunt și ele la mare căutare, de la orele după-amiezii dependenții de adrenalină fiind prezenți la bungee jumping. Peninsularii din alte țări, precum Japonia, Marea Britanie, Belgia, Olanda sau Germania au fost extrem de curioși de tirul cu arcul, sport care poate fi încercat chiar și în orele răcoroase ale nopții.

Zona Artei este vizitată zilnic de sute de persoane. Seara, peninsularii vi să asiste, cu sutele la spectacolul de dans cu focul, iar proiecțiile de desene animate și trailere se desfășoară cu cortul plin.