A treia zi de Peninsula: retrospectivă.

Majoritate a celor care vin la cel mai mare festival din țară, Peninsula, au mai fost și la edițiile precedente. Circa 60% din vizitatorii celei de-a zecea ediții au mai fost să se distreze pe malul Mureșului, reiese din cercetarea sociologică a Centrului pentru Cercetări Sociale „Max Weber”.

Directorul festivalului, Bodor Laszlo, a afirmat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că acesta este un procent bun. „Acest fapt demonstrează că brand-ul Peninsula e în creștere, e un brand puternic și datorită faptului că vârsta medie a celor care vin a început să se stabilizeze pe la 20-28 de ani, adică la festival vin exact cei cărora se adresează, în general, conceptul nostru„, a afirmat Bodor, adăugând că cei mai mulți peninsulari sunt studenți și provin din mediul urban. Totodată, majoritatea vizitatorilor sunt din județul Mureș, Harghita, Cluj, Bihor, Brașov sau București și cei dinafara țării reprezintă 5% din totalul celor prezenți la festival. Turiștii străini provin din Ungaria, Olanda, Germania sau Irlanda.

Vorbind despre numărul participanților la ediția din acest an, directorul a recapitulat: 3.000 de persoane în ziua de miercuri, 17.000 de persoane – joi, 19.000 de persoane – vineri și 24.000 de persoane – sâmbătă. La camping au fost duminică dimineața aproape 3.000 de persoane care și-au instalat corturile și circa 200 de mașini parcate. Totodată, Bodor Laszlo a afirmat că cei mai mulți spectatori au participat la concertul Akos de la Main Stage, de sâmbătă seara, această locație muzicală rămânând prima în preferințele celor care participă la festival.

O veste bună pentru organizatori este și faptul că Zona Artei – unde se desfășoară programele noastre de teatru, film, activități artizanale, Goa Stage etc – a avut cel mai mare flux de vizitatori din istoria festivalului.

Bodor Laszlo a ținut, pe această cale să ureze succes și proiectului Cluj-Napoca Capitală Europeană a Tineretului în 2015.
Festivalul Peninsula vă dorește mult noroc, la Cluj, cu proiectul Capitală Europeană a Tineretului 2015 și sper să avem în câțiva ani, în Ardeal, două orașe în care se desfășoară puternice programe culturale europene: Târgu Mureș și Cluj-Napoca„, a spus directorul Peninsula.

Prezent la conferința de presă de duminică, reprezentantul Festivalului Sziget din Ungaria, Fulop Zoltan, a ținut să felicite echipa organizatorilor Festivalului Peninsula pentru că, în cea mai mare parte, s-a descurcat singură, la această ediție.

Transferul de know-how a mers foarte bine între echipa noastră și cei de la Peninsula, care s-au descurcat de minune în organizarea acestei ediții. Nu mai au nevoie de ajutor în organizare însă noi ne dorim să menținem parteneriatul cu Peninsula„, a spus Fulop.

Vorbind despre ediția de anul viitor a Festivalului Peninsula, Fulop Zoltan a spus că în săptămânile viitoare vor începe deja să transmită celor de la Târgu Mureș propuneri de trupe internaționale care au turnee în perioada de desfășurare a festivalului.

A treia zi a Festivalului Peninsula a vibrat de energia pozitivă creată de artiști și de mulțimea numeroasă care îi înconjura.

În fața Main Stage publicul a fost energizat seara la concertul N.O.H.A., după care a urmat Ákos. Cel mai îndrăgit artist al Ungariei a uimit cu show-ul său construit în jurul celui mai nou album al său, pe stil synth-rock. La concertul Ákos scena era dotată cu efecte nemaiîntâlnite până acum la festival: lightdesign, proiecție video combinate cu elemente de pirotechnică.

DJ Gojira și Planet H au început petrecerea în Freedom Music Arena, care a devenit locul ideal pentru muzica electronică mixată de DJ-i români, deoarece băieții de la Șuie Paparude au demonstrat că pot concura orice petrecere de la festivaluri de profil din străinătate.

Kiss Terace a explodat de energie cu New Model Army, un concert dedicat parcă în exclusivitate cunoscătorilor care nu s-au putut dezlipi de Justin Sullivan & Co. Când au început primele acorduri ale piesei „51st State of America” s-a văzut că trupa are un grup de fani dedicați care îi adoră pur și simplu. Miezul nopții l-a primit pe scenă pe tânărului DJ Netsky, un idol pentru fanii drum and bass, printre care a făcut și stage dive-ing.

Cea de a zecea ediție a Festivalului Peninsula se încheie duminică, 26 august, cu concerte și seturi precum Children of Bodom, Babylon Circus, Dirtyphonics sau Myon &Shane 54.