Planetary Assault Systems - No Exit [MOTE037]

Planetary Assault Systems – No Exit [MOTE037]

Luke Slater a lăsat-o mai moale cu munca din studio în ultimii ani dar din fericire se mai ocupă de cel mai influent pseudonim al său cu regularitate, Planetary Assault Systems, sub care lansează primul disc al acestui an, No Exit.

Au trecut douăzeci de ani de la lansarea proiectului, dar acesta a reușit să-și păstreze elementele caracteristice intacte. Schimbările pe care producțiile acestuia le-a suferit sunt mai degrabă legate de conținut decât de formă și au legătură în principiu cu progresele tehnicii. Planetary Assault Systems este unul dintre cele mai bune exemple la care ne putem gândi pentru a ilustra evoluția scenei. Stilul hipnotic și introvertit al pieselor a fost păstrat neschimbat  pe durata întregii sale vieți însă sunetele s-au schimbat radical. Față de prima lansare în 1993 elementele sonore sunt mult mai exacte și mai clare, iar ambianța este mult mai bogată, dar esența rămâne aceiași.

Planetary Assault Systems este unul dintre puținele proiecte de la care nu ne așteptăm la inovație și care sperăm să rămână constant pentru că și-a creat deja o marcă prea bună pentru a fi modificată. El ocupă o nișă foarte specifică a pieței și e puțin probabil ca cineva să reușească să facă concurență pe același segment cu succes.

Deși ultimul album lansat în 2011, The Messanger, a cuprins și piese mai moi ele nu au fost suficiente pentru a știrbi reputația proiectului. Așadar, etalonul sunetului hipnotic și întunecat care aleargă în jurul a 130 bpm se păstrează și în cazul lansării de față, No Exit. Structural, lansarea este impecabilă indiferent că vorbim despre No ExitUndertow sau cea de-a treia piesă, Nanendi, și acesta este un motiv suficient pentru a fi adăugată în colecția personală.

Lansarea va fi disponibilă doar începând cu 16 septembrie 2013, dar merită așteptarea cu siguranță.