Shed - The Dirt [50WEAPONS 030]

Shed – The Dirt [50WEAPONS 030]

Shed este un proiect care ne-a acaparat atenția definitiv de la primele sunete auzite și ne bucurăm să-l revedem semnând The Dirt, lansare care urmează unei perioade în care autorul a stat departe de scenă. 

René Pawlowitz este genul de artist care se ferește de lumina reflectoarelor și care preferă să muncească în liniște pentru a putea lansa din când în când discuri foarte pline de substanță. Deși a lansat o mulțime de EP-uri, Shed se exprimă cel mai bine într-un cadru spațios. Până acum, atât Shedding The Past  (2008) cât și The Traveller (2010) și The Killer (2012) au fost albume foarte puternice și persistența lor în actualitate le demonstrează calitatea.

The Dirt pare un disc care pregătește ceva și se încadrează în tipologia cu care ne-a obișnuit artistul. Cu puțin timp înainte de a lansa o operă completă are obiceiul de a lansa o mică avanpremieră. Sperăm să fie și acum acest caz. Deși are doar două piese, acestea sunt suficiente ca să ne dăm seama că sunetul său s-a dezvoltat foarte bine.

Fluid 67 este o mostră excepțională de rave clasic, cu ritmul și densitatea sunetelor din anii  ’90, dar produs la înălțimea standardelor tehnologice ale lui 2013. Piesa omonimă lansării este un exemplu de techno german, dur și industrial, la nivelul scenei actuale de profil. Sperăm ca acestea două să reprezinte extremele între care va rezona următorul album.

Din nou, Shed reușește să pună pe piață doar ceea ce are el mai bun de oferit și datorită rigorii sale în a-și alege aparițiile este unul dintre cei mai buni producători la ora actuală, chiar dacă nu este unul dintre cei mai prolifici. Calitate peste cantitate în orice zi.

Shed – The Dirt este disponibil atât pe vinil, cât și digital.