M.A.N.D.Y la afterparty David Guetta

 

M.A.N.D.Y va anima afterparty-ul oficial David Guetta în Kristal Glam Club, Şoseaua Pipera nr. 48.  

 Am prelungit perioada de achiziţionare a biletelor la preţul de 110 lei până vineri, 15 octombrie, la ora 14! 

 Kristal Glam Club se deschide, în mod obişnuit, la ora 23.00 şi petrecerea se întinde până târziu, târziu în dimineaţă, alături de invitaţii speciali: M.A.N.D.Y! Aşadar, pentru toţi cei cărora setul lui David Guetta le va deschide apetitul spre o petrecere în plus, berlinezii de la M.A.N.D.Y, care ocupă cu succes un loc fruntaş în topurile internaţionale de muzică electronică, se vor ocupa de atmosfera potrivită.

 Participanţii la David Guetta intră gratuit la afterparty, pe baza unor brăţări distribuite de colaboratorii Kristal Glam Club, la ieşirea de la concertul David Guetta de la Romexpo. Cei care nu au brăţări vor plăti 20 de lei, dacă intră în club până la miezul nopţii, şi 40 de lei după. 

Patrick Bodmer and Philipp Jung, aka M.A.N.D.Y., sunt cunoscuţi ca DJ, dar atunci când au timp lucrează şi la numeroase remix-uri. Combină cu talent stiluri diferite şi se ocupă de remixuri pentru numeroşi artisti pe val, cum ar fi: Roxy Music, The Sugababes, The Knife, Royksopp, Tiefschwarz sau Rex The Dog.

Alături de alţi doi prieteni, Arno şi Walter (Booka Shade, pe care iubitorii genului şi-i amintesc de la petrecerile electronice ale Festivalului Peninsula) şi de DJ T s-au hotărât să-şi facă şi propriul label: Get Physical Records!

Colaborarea cu Booka Shade pentru Body Language le-a adus consacrarea: piesa a devenit un adevărat imn, a fost votată piesa sezonului în Ibiza şi piesa anului în DJ Mag. A urmat Body Language Vol. 1 mix CD, premiat cu MIX CD OF THE YEAR în DJ Mag şi At The Controls, ales CD OF THE YEAR la RESIDENT ADVISOR UK. 

 Biletele pentru David Guetta pot fi achiziţionate în reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange şi Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti) şi pe www.eventim.ro. Preţul unui bilet este de 110 lei până în data de 15 octombrie, la ora 14, iar la Romexpo un tichet va costa 135 de lei şi poate fi achiziţionat începând cu ora15. Biletul asigură accesul în incinta Romexpo o singură dată.

 La eveniment vor avea acces numai persoanele care au împlinit 16 ani. Accesul în incinta Romexpo se face începând cu ora 20, pe poarta B, iar spectacolul va avea loc în Pavilionul Central.

 Despre spectacolul oferit de David Guetta la Bucureşti puteţi să obţineţi mai multe informaţii la adresa www.davidguettaparty.ro. Evenimentul este organizat de Deadcode Production, în parteneriat cu Festivalul Peninsula. Superstarul francez se va afla în Capitală în cadrul seriei de evenimente internaţionale Deadcode Production DIAMOND SERIES, care include şi concerte la Bratislava, Debrecen şi Praga.

 Evenimentul este susţinut de Kiss FM. Sponsori: Heineken, XSence, Burn, Orange, Citroen, J. W. Marriott, Kristal Glam Club.