Romansoff - Raw Tools 3 [RWT 003]

Romansoff – Raw Tools 3 [RWT 003]

Cel de-al treilea disc al casei de discuri autohtone Raw Tools este semnat de fondatorul acesteia, Romansoff, și aduce câteva îmbunătățiri în sunetul artistului.

Trebuie să recunoaștem că este posibil să ne fi formulat câteva așteptări prea mari pentru Raw Tools. La prima vedere am sperat că va crește într-un ritm fulminant și va ajunge în lumina reflectoarelor într-o clipită. Din fericire, ne-am amintit de situația scenei locale, chiar dacă cu un pic de întârziere. Deocamdată marca rămâne într-un stadiu incipient datorită unei activități reduse, dar ne bucură să vedem că publicul local vrea mai multă muzică de acest gen, judecând după prezența la petrecerile lui Romansoff.

Raw Tools 3 vine după două discuri foarte bine primite și care au meritul de a revigora peisajul sterp al muzicii electronice locale. Acest disc continuă linia muzicală stabilită, dar și aduce câteva îmbunătățiri tehnice. Se pare că s-a acordat mai multă atenție detaliilor, pentru că toate cele patru piese sună mai clar cu sunete mai concise, iar atmosfera este mult mai bine echilibrată. Fiecare piesă este potrivită pentru ringul de dans dar dintre ele ies în evidență Onon și Fuel Me Up, cele mai pozitive din set.

Romansoff – Raw Tools 3 va fi disponibil pe juno