Romansoff - Raw Tools 2 [RWT 002]

Romansoff – Raw Tools 2 [RWT 002]


Misteriosul producător român Romansoff revine cu al doilea disc la propria marcă, și ea la fel de proaspătă, Raw Tools, cu patru piese foarte sănătoase. 

Romansoff a debutat pe scena monotonă din București și aduce un sunet nou care sperăm să prindă. Apariția sa este un semnal bun pentru scena națională pentru că arată că este loc de o mai mare diversitate. Noi sperăm să ducă și la segmentarea publicului și, pe termen lung, să-și facă suficienți fani locali cât să putem spune că există o scenă și pentru sunete industriale.

Sunetul promovat prin Raw Tools este unul foarte apropiat de ce se produce în Haga, Olanda, și aplicarea sa în spațiul mioritic este cu siguranță o premieră. Încă nu am avut ocazia să auzim în producții influențe locale, dar sperăm ca sunetul să se individualizeze cât de curând. Marca este de abia la a doua lansare și de abia s-a definit, așa că este un pic cam devreme să vorbim despre o viziune clară. Raw Tools 2 reprezintă sunetul care stă la baza mărcii, respectiv un hibrid între techno și house bogat în fragmente atent sintetizate și, după cum sugerează și numele produselor, acestea nu sunt mai deloc finisate, ceea ce le și scoate în evidență.

Personal, suntem foarte încântați de muzica pe care o produce Romansoff și sperăm să continue să lupte pentru promovarea muzicii sale pe plan local. Piața e destul de mare pentru toți, trebuie doar deschisă.