Nina Kraviz - Mr Jones [REKIDS 077]

Nina Kraviz – Mr Jones [REKIDS 077]

După un 2012 de succes Nina Kraviz  a avut un 2013 în care a fost mai preocupată de pus muzică și de călătorit decât de produs. Primul disc al acestui an vine de abia acum la Rekids și este intitulat Mr. Jones. 

Succesul albumului lansat anul trecut, Nina Kraviz, a fost unul fantastic iar asta se datorează în principiu feminității introduse într-o scenă dominată de bărbați. Desigur, sexul frumos a mai fost admirabil reprezentat și până acum, dar muzica compusă de acestea nu a mai fost atât de gentilă precum este acum.

Calitățile muzicale expuse până acum de artistă se păstrează și pe această lansare de 6 piese. Elementele vocale rămân o parte importantă în munca artistei, precum bine reiese din Desire, dar de data aceasta ea a ales să renunțe la orice influențe de ghetto și să se concentreze pe o structură și ritm mult mai techno. Ca rezultat, ritmul general al pieselor este mult mai vioi, iar atmosfera mult mai întunecată. Singura piesă care iese din acest tipar este Black White, o producție atât de festivă pentru această lansare încât credem c-a ajuns din greșeală aici. De remarcat este Remember, realizată în colaborare cu Luke Hess, care are un ritm mult peste ce ne așteptam de la autoare.

Deși a lenevit în studio acest an, Nina Kraviz nu pare că stagnează. Sunetul ei devine unul bogat în contraste și credem că urmează o perioadă în care o vom auzi producând muzică foarte interesantă.

Nina Kraviz – Mr Jones este disponibil pe Juno