Sexualitatea pe scenă: Nina Kraviz

Sexualitatea pe scenă: Nina Kraviz

Ultima poveste a celor de la RA o prezintă pe Nina Kraviz într-un mod foarte personal și înregistrarea a stârnit foarte multe reacții pentru că prezintă scene despre care criticii spun că ea este prezentată mai mult ca o tipă bună decât ca o artistă bună, contestându-i totodată calitățile de dj.

Dacă nu sunteți la curent cu episodul Between the Beats puteți să-l vizionați pe youtube.

Apogeul discuției se învârte în jurul scenei din episod în care Nina Kraviz apare acoperită cu spumă în cadă într-o scenă cel mult nepotrivită, în opinia noastră.

Toată povestea a devenit virală când Greg Wilson a publicat un articol în care susținea că artista are succes pentru că știe să se prezinte și nu pentru că are talent. Răspunsul artistei a venit pe facebook. Apoi și Maceo Plex s-a sesizat într-o afirmație ușor pripită, pe care a șters-o la scurt timp de pe contul său de facebook, însă care este reluată de Nina, în care afirma „All  I gotta say is I’m so happy blatant uses of sexuality and superficiality can take the place of hustling vinyl and spending countless hours in the studio. Wish i had learned this 20 years ago…i would have spent more time in the gym. (sarcasm ofcourse)”. Chris Woodward a adoptat o poziție mult mai radicală, sugerând că episodul putea să fie mai îndrăzneț și să fi făcut înregistrarea topless [„she should have just gone the whole hog and done it topless”].  [discuția pe forum]

Rolul documentarului a fost în primul rând să prezinte o artistă într-o lumină vulnerabilă și a reușit să dezvăluie o persoană mult mai preocupată de iluziile vieții de vedetă decât pare la prima vedere. Scenele cu piele au un rol mai mult sugestiv, de a arăta persoana dincolo de măștile adoptate zilnic. Noi am rămas impresionați s-o aflăm pe Nina Kraviz cu gânduri filozofice și preocupată de efemeritatea muncii ei. Episodul nu face altceva decât să pună în discuție mituri despre vedete în timp ce ne hrănește cu iluzii. Cu siguranță că este un episod sexual, dar nu credem că o femeie poate fi prezentată într-alt fel decât într-unul care să-i reflecte natura și nu putem nega că oamenii sunt ființe sexuale în egală măsură, dar în aspecte diferite. Asta s-a grăbit și Robert Dietz să afirme.

Nina Kraviz  a reușit să renască o discuție pe care-o credeam moartă: despre prejudecăți sexiste. Maceo Plex o fi doar invidios pentru că nu reușește să-și creeze o imagine la fel de atrăgătoare, dar ca el mai sunt o grămadă de artiști și o parte bună a publicului care se grăbește să discrediteze o persoană pentru ambalajul sub care se prezintă. Mijloacele de prezentare sunt diverse și nu înțelegem de ce putem accepta ca Sven Vaeth să facă un spectacol ca un circar, dar nu putem accepta ca o artistă să danseze cum îi place la pupitru. Până la urmă, fiecare își face treaba cum știe mai bine și nu trebuie niciodată să judecăm un muzician după modul de prezentare, ci după rezultatul său. Până la urmă, un ambalaj bun nu poate acoperi la infinit grave carențe în talent sau de personalitate.