Steffi - Power Of Anonymity [OSTGUTTONCD 32]

Steffi – Power Of Anonymity [OSTGUTTONCD 32]

Steffi a reușit spre finalul anului trecut să-și publice cel de-al doilea album al său, Power Of Anonymity, la Ostgut Ton.

De ultima dată de când ne-am oprit asupra artistei nu s-au schimbat multe în cariera ei. Ea este tot rezidentă la Panorama Bar, iar ritmul lansărilor sale este tot unul mai lent, dar s-a menținut constant de-a lungul anilor, punctând 2, maxim 3, lansări anual.

Steffi a reușit să se mențină drept o artistă misterioasă pentru că, deși este deja de ani buni pe scenă, nu a dat niciodată senzația că a rămas fără inspirație. Desigur, ritmul lansărilor sale o ajută în păstrarea misterului, dar cu toate acestea este impresionant pentru un dj cu normă întreagă să nu fie nevoit să reia teme anterioare.

În 2011, albumul de debut al lui SteffiYours & Mine, era o operă mult mai abstractă decât Power Of Anonymity, care este compus doar pentru a reda imaginea ringului de dans, din punctul de vedere al autoarei. Așadar, trebuie să vă așteptați la un sunet foarte divers și plin de dinamică. Deși este compus în Berlin, albumul reușește să se remarce față de sunetul techno în vigoare aici prin lipsa monotoniei. Cumva, Steffi reușește să îmbine suficiente momente exotice în piesele sale pentru a le introduce într-un univers sonic propriu, ceva mai organic decât al concurenței.

În esență, albumul este orientat cel mai mult înspre detroit-techno, dar are și un moment de electrofunk cu piesa Treasure Seeking, cât și un moment mai poetic cu piesa de final, Fine Friend. În rest, putem remarca îmbunătățirea abilităților ei când vine vorba de sintetizatoare. Sunt folosite mult mai exact, iar Selfhood sau Bag Of Crystals sunt cele mai bune exemple în acest sens. Dacă ar fi trebuit să ghicim autorul, primul gând ne-ar fi dus la Octave One.

Restul comentariilor ar fi de prisos. Power Of Anonymity este, fără îndoială, un album foarte bun, care ne face să vrem să fim parte din ringul de dans așa cum apare în viziunea lui Steffi, dar mai bine-l ascultați și voi pentru a vă face o părere despre el.