Tobias - A Series Of Shocks [OSTGUTTONCD 30]

Tobias – A Series Of Shocks [OSTGUTTONCD 30]

Tobias Freund este recunoscut mai degrabă ca un tehnician de excepție decât ca un artist pentru că produce muzică pentru sine de abia din 2006, însă are zeci de ani de experiență ca inginer de sunet. 

Datorită naturii îndeletnicirii sale, nu este o persoană foarte productivă însă fiecare apariție a sa este una foarte consistentă. În ultimii ani ritmul său creator s-a intensificat și a ajuns astfel la cel de-al treilea album în doar patru ani, iar dacă calculăm și numărul lansărilor din acești patru ani putem spune că și-a dublat numărul aparițiilor doar în acest timp.  

Așadar, A Series Of Shocks este produs într-un moment de instensă activitate creativă și nu credem că-l vom vedea pe d-nul Freund liniștindu-se în curând. După cum arată lucrurile, credem că s-a săturat doar de dat sfaturi producătorilor care apelează la el și este decis să se concentreze mai mult pe cariera sa.

Experiența sa în a modela sunetele reiese din fiecare bătaie de pe producțiile sale, iar acest album nu face nicio excepție. Ambianța și ritmul sunt foarte bine echilibrate fie că abordează construcții melodice, precum Entire, fie acid, Instant, fie piese dub monotone, The Scheme of Things. Albumul este destul de divers, fără a fi legat de o temă anume, și poate fi descris cel mai bine ca muzică electronică sofisticată cu rădăcini puternice în ritmurile Chicago și Detroit abordate într-un mod foarte direct, specific germanilor.

A Series Of Shocks este un titlu pe măsura experienței și calităților lui Tobias Freund, un producător pe care îl considerăm încă la începutul carierei. Față de majoritatea colegilor săi, el iese în evidență prin lipsa nevoii de a explora, pentru că a parcurs această etapă înainte de a ieși pe piață, și este caracterizat de nevoia de a rafina sunetele, conform formării sale ca tehnician.