2011: retrospectivă

2011 este pentru techno.ro un an al renașterii. Este anul în care, după câteva încercări eșuate, am reușit să ne lansăm într-o formă nouă și modernă, care să ne satisfacă toate nevoile. Pentru noi acest an a avut doar 5 luni de activitate deplină și dorim să trecem în revistă lansările care au reușit să ne zguduie în această perioadă.

Area Forty_One – Discharging Clouds [ann014]

Această lansare este prima care a venit pe formatul noului nostru site și atmosfera minimalistă și foarte întunecată încă reușește să ne mai încânte auzul. Recomandăm piesa „Supercell” care va rămâne la fel de actuală și anul viitor!

 

 

Vince Watson – Pressure Part 2 [Bio 022]

Vince Watson a reușit să urce repede în ultimul an în topul preferințelor noastre, câștigându-ne cu fiecare lansare. Nu știm exact care este secretul său, însă combinația specifică de techno hipnotic cu o notă de melancolie ne place foarte mult. Sperăm să mai auzim de el și în anul care urmează.

 

 

Conforce – Dystopian Elements EP [89DSR]

Trebuie să recunoaștem că anul acesta am fost foarte prinși de ceea ce se desfășura la Delsin, unde mulți artiști noi au lansat opere cu adevărat senzaționale. Această casă de discuri a reușit să redefinească conceptul de dj și sperăm să mențină ștafeta la fel de sus și în anul care urmează. Conforce a avut un an excepțional, în care a reușit să facă un pas mare în fruntea preferințelor multor persoane.

 

Planetary Assault Systems – The Messenger [OSTGUTCD 20]

Munca lui Luke Slater apărută sub marca Planetary Assault Systems nu are nevoie de prea multe comentarii. Albumul lansat în această toamnă este foarte complex și de o diversitate uimitoare. Trebuie doar să-l ascultați pentru a vă convinge.

 

 

Black Asteroid – Engine 1 (The Remixes) [CLR053MP3]

CLR a contribuit și anul acesta la lansarea câtorva artiști nemaipomeniți. Printre aceștia se numără și Engine 1 care este un proiect destul de experimental, de care probabil n-o să mai auzim. Având în vedere succesul pe care l-a avut, suntem curioși să vedem dacă nu cumva se răzgândește autorul.

 

Conforce – Escapism [90dsr]

Credem că e suficient să spunem că albumul lui Conforce este, în opinia noastră, cel mai bun album techno al anului.

 

 

 

Ben Sims – Smoke and Mirrors [DC87]

Ben Simms a ieșit în acest an în prim-plan datorită schimbării de stil venite ca urmare a lansării celui de-al doilea album al său. Deși albumul sună foarte bine, nu putem să nu ne abținem să remarcăm că noul său stil parcă nu i se prea potrivește.

 

 

D’Marc Cantu – Fallen [Creme JAK XL01]

Lansarea care o să rămână, cel mai probabil, ultima recenzie de pe techno.ro din acest an este albumul excepțional al lui D’Marc Cantu. Am putea să începem să vă povestim cât de bun este albumul, însă mai bine urmăriți recenzia și-l ascultați cu propriile urechi pentru a vă convinge.